Medicii din Spitalul Județean vor putea opera zi și noapte! Mai mulți specialiști la Terapie Intensivă!

0

Lipsa acută de medici de Terapie Intensivă este o problemă care a devenit extrem de cunoscută mai ales în perioada de pandemie, dar care pune în situații complicate extrem de multe unități spitalicești din România. În urma unei decizii recente, Spitalul Județean Argeș ar putea deveni un caz fericit, dând posibilitatea ca medicii ATI să aleagă să se angajeze la SJU deoarece a fost creată o a doua linie de gardă pentru Secția ATI.

În acest moment, Spitalul Județean are un singur medic ATI care nu poate face față, în același timp, și intervențiilor din blocul operator (operații), și cazurilor de urgență care apar. Mai mult decât atât, un singur medic nu poate lucra zi și noapte și să fie și eficient. Cel puțin doi medici de Terapie Intensivă vor lucra în cel mai scurt timp pe cea de-a doua linie creată, adică de la 14:00 la 8:00 dimineața. Aceasta va face posibilă efectuarea de intervenții complexe care au aproape întoatdeauna nevoie, nu doar de medic chirurg, dar și de medic anestezist.

O nouă linie de gardă – mai mulți medici ATI la Județean

„Spitalul Județean de Urgență Pitești a introdus a doua linie de gardă pentru Secția de Anestezie și Terapie Intensivă! Acest lucru a fost posibil în urma răspunsului favorabil primit de la Ministerul Sănătății la adresa SJUP prin care a fost solicitată această extindere și în care a fost menționată importanța existenței unei noi linii de gardă.

CITEȘTE ȘI: DOLIU LA SPITALUL JUDEȚEAN! A MURIT UNUL DIN CEI MAI CUNOSCUȚI MEDICI!

Ținând cont de complexitatea activității și a numărului de cazuri critice care se tratează în cadrul spitalului, cazuri care necesită, de multe ori, prezența unei echipe multidisciplinare, din care obligatoriu face parte și medicul de anestezie și terapie intensivă, pentru asigurarea promptitudinii actului medical, a calității acestuia, dar și pentru a preîntâmpina apariția sindromului epuizării profesionale în rândul medicilor ATI, conducerea unității a întreprins toate demersurile necesare pentru înființarea celei de-a doua linii de gardă.

SJU este sufocat de urgențele din întreg județul

Astfel, SJUP, singura unitate sanitară din județ care a asigurat în permanență continuitatea actului medical prin linii de gardă, inclusiv pentru Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, Laborator de Analize Medicale și Laborator de Radiologie și Imagistică Medicală, are din această lună două linii de gardă ATI, după ce, pe 10 februarie a.c, Ministerul Sănătății a transmis avizul cu privire la această suplimentare.

În prezent, Spitalul Județean de Urgență Pitești are aprobate, cu avizul Ministerului Sănătății, un număr de 21 de linii de gardă. În cadrul spitalului sunt organizate și funcționează, în prezent, 11 săli de operaţie (plus o sală de mici intervenții în Secția ORL), în care, în luna ianuarie 2023 au fost efectuate 583 de intervenții chirurgicale, iar în decursul anului 2022 au fost efectuate un număr de 6978 intervenții chirurgicale.

Echipele de chirurgi vor avea medici ATI 24/24

Totodată, unitatea sanitară este singura din județ care derulează programul national de boli cardiovasculare, proceduri de cardiologie intervențională, cât și acțiunile prioritare pentru tratamentul pacienților cu infarct miocardic acut, precum și pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut.

Sperăm că înființarea acestei linii de gardă va atrage noi medici în această specialitate, care să întregească echipa care activează, în prezent, în Secția ATI” transmite Spitalul Județean Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata