Medicul Adina Alberts, acuzații grave: ”Dimensiunea experimentelor pe oameni diferă în funcție de cât de corupți sunt politicienii și autoritățile”

Medicul Adina Alberts, care ne-a obișnuit, aproape săptămânal, să publice sfaturi utile sau tratamente care să ne ajute, vine de această data cu afirmații menite să dea peste cap, cel mai probabil multe teorii. Aceasta a făcut recent o analiză, afirmând că în momentul de față, se fac experimente de amploare pentru un mare salt în medicină. De asemenea aceasta susține faptul că reclamele TV sunt făcute astfel încât să înșele.

 

  • ”Știți când a cunoscut medicina cele mai mari salturi științifice? În timpul războaielor. Cu cât mai mari, cu atât mai eficiente…?

Experimentele efectuate direct pe oameni, în lagărele de concentrare ale naziștilor, au reprezentat din punct de vedere științific, “mană cerească”. Scuzați-mi alăturarea neortodoxă de idei, foarte sugestivă de altfel.

Simt că noi, acum, suntem parte dintr-un mare experiment mondial. Probabil că se dorește un nou și mare salt în medicină.

  • Mereu s-au încercat (și efectuat),  experimente pe popoarele lumii, pe cele africane, pe indieni și pe altele…. Dimensiunea și amploarea acestor experimente diferă de la țară la țară, funcție de cât de corupți sunt politicienii și autoritățile. Costurile acestor experimente sunt diferite, funcție de nivelul de trai și de cunoaștere al cetățenilor țărilor respective. Scenarii diverse, care mai de care mai „emoționante” sunt puse în practică cu ajutorul și participarea unora dintre cele mai cunoscute și iubite personalități publice autohtone. De exemplu, în India, campania de vaccinare a copilelor împotriva HPV-ului, a folosit vedetele de la Bollywood. A fost pentru prima dată când acest vaccin era testat pe oameni! Frumoasele actrițe indiene au fost „cap de afiș” asigurând copilele, și pe părinții acestora, că vaccinul împotrivă HPV e sigur și fetele vaccinate nu vor dezvolta niciodată cancer. Cu toate acestea, foarte multe fetițe au făcut cancere genitale, 17 dintre ele au murit la scurt timp după vaccinare! Oficialitățile indiene au oprit brusc campania, și-au cerut scuze public. Dar nu pentru mult timp… Este doar un exemplu care s-a întâmplat cu un deceniu în urmă. De atunci vaccinarea HPV a cunoscut multiple îmbunătățiri devenind mult mai sigură și eficientă!

Sunt situații și momente în viața unei persoane/comunități când pionieratul trebuie evitat. Expectativa poate salva vieți!

  • Am călătorit de mai multe ori în SUA. Ultima dată, acum 2 ani, am stat destul cât să am timp să urmăresc televiziunile americane. M-a frapat numărul impresionant de reclame la MEDICAMENTE NOI. Reclame care țineau și 3-4 minute, care reprezentau de fapt o poveste întreagă în care medicamentul respectiv era “eroul” pozitiv, salvator! Datorită lui (a medicamentului) “familia se reunea din nou”, “conturile bancare înfloreau”, “relația de cuplu reînvia”, etc… Și absolut toate reclamele se încheiau cu indemnul “Cere-i medicului tău medicamentul X!” Adică medicul era scos astfel dintr-o posibilă culpă medicală viitoare!

  Printre aceste noi medicamente promovate intens la TV erau și câteva reclame care promovau servicii de avocatură, și care, în principal, ne spuneau nouă privitorilor, că dacă ai luat un medicament nou și ai avut reacții adverse, să li te adresezi lor pentru a iniția demersuri în instanță ca să fii despăgubit! Un exemplu de tehnică modernă  de TESTARE A MEDICAMENTELOR NOI DIRECT PE OAMENI!”, a afirmat medicul Adina Alberts.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.