Meditații gratuite pentru elevii de clasa a VIII-a, organizate de un preot din Pitești! Inedit!

0

Meditații gratuite pentru elevii de clasa a VIII-a, organizate de un preot din Pitești! Inedit!

Un preot din Pitești a găsit o soluţie inedită de a ajuta elevii de clasa a VIII-a. El a pus sala socială care aparţine bisericii la dispoziţia copiilor pentru meditaţii gratuite. Preotul Victor Pleșa, care este şi paroh la Biserica „Sfintele Femei Mironosițe” din Găvana-Parohia IV Pitești (parc Lumina), a decis să se implice și în alte activități prin care să sprijine comunitatea, în afară de cele religioase, și să îi ajute pe elevii de clasa a VIII-a cu pregătire suplimentară pentru examenul de Evaluare Națională. S-a implicat mult, a căutat profesori voluntari iar în urmă cu două săptămâni a demarat proiectul.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. CELE MAI NOI IMAGINI DIN TUNELURILE „DANIELA” ȘI „ALINA” DE PE AUTOSTRADA PITEȘTI – SIBIU! CARE ESTE STADIUL LUCRĂRILOR!

În momentul de față, doi profesori de matematică din Pitești vin în fiecare sâmbătă și oferă meditații gratuite. Până acum în jur de 10 copii au beneficiat de cursurile de pregătire, însă, pentru sâmbăta viitoare, s-au înscris mai mulți. Sala amenajată de preotul Pleșa, cu două table și toate echipamentele necesare, are capacitatea de a primi aproximativ 30 de copii.

Preotul Paroh Victor Pleșa nu s-a oprit aici iar în momentul de față poartă discuții și cu profesori de limba română astfel ca, în scurt timp, elevii din Pitești, să poată beneficia de pregătire suplimentară și la această materie.  La meditații pot participa toți elevii interesați să aprofundeze materia, fără vreun criteriu de selecție.

„Doamne ajută! În fiecare sâmbătă, între orele 15-17, au loc meditații gratuite la matematică cu profesori de specialitate pentru elevii clasei a opta.

Acestea se desfășoară în sala socială a parohiei noastre .Dacă cunoașteți elevi care doresc să participe, vă rugăm să îi îndrumați către biserica noastră. Pentru mai multe informații sunați la numărul de telefon 0742135079- Preot paroh Victor Pleșa. Vă așteptăm cu drag!”, este mesajul transmis de preotul paroh Victor Pleșa.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata