Mihai Coteț despre aderarea României la Schengen: „Ceea ce face Olanda se numește șantaj!”

0

O postare făcută de Mihai Coteț, președinte PNL Pitești și consilier local, în care a expus problemele cu care se confruntă România pentru a adera la spațiul Schengen din cauza opunerii Olandei a primit în scurt timp mii de aprecieri și sute de comentarii. Liberalul susține că olandezii nu fac altceva decât să șantajeze și să își negocieze interesele economice prin ostilitatea arătată către români, cu toate că țara noastră îndeplinește toate criteriile impuse de Uniunea Europeană.

Mai mult, prin împiedicarea aderării la spațiul Schengen a României, transportatorii sunt afectați direcți, șoferii fiind nevoiți să aștepte cu orele în posturile vamale de la ieșirea din țară. Astfel, Mihai Coteț trage un semnal de alarmă către guvernanți, fie ei PNL, fie PSD, pentru a face presiune pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Iată postarea integrală a consilierului local Mihai Coteț:

 „De 15 ani suntem în UE și din 2011 România îndeplinește toate cerințele tehnice pentru a intra în Schengen. Cu toate acestea, întâmpinăm ostilitate din partea unei țări fără ca în spatele acestei ostilități să existe argumente de ordin factual.

Ceea ce face Olanda, negociindu-și pe picior de forță interese de natură economică (să nu ne facem că nu vedem afacerea Damen!), se numește șantaj și ar trebui să o spunem răspicat și privindu-i direct în ochi pe oficialii olandezi. Nu suntem cetățeni de categoria a III-a, ne-am deschis piața plină de oportunități către toată Europa. Au beneficiat cu toții, de când am intrat în Uniunea Europeană, de mână de lucru ieftină și pregătită.

Cred că este momentul să scăpăm de acest complex al provincialistului, cu atât mai mult cu cât nu este corect să se judece cu dublu standard intrarea noastră în Spațiul Schengen. S-au fixat criteriile, le-am bifat pe toate, procedura trebuie finalizată”

„Este revoltător ca din cauza unei singure țări care își negociază propriile interese, să păstrăm acest bolovan imens de gâtul mediului economic românesc”

„Pentru mediul economic, și așa sugrumat de crizele care par că nu se mai termină, aderarea la Schengen este foarte importantă. Aproape 90% dintre exporturile românești merg către piețele Uniunii Europene.

Camioanele noastre pierd zile întregi staționând la punctele de frontieră. Transportatorii noștri pierd sute de milioane de euro doar din această cauză. Avem și în Argeș transportatori care au cerut să înceteze această umilință. Și așa se confruntă cu o gravă criză a lipsei forței de muncă. Mai mult, sunt și amendați prin vămi pentru că, în timp ce staționează, le expiră rovignetele. Este revoltător ca din cauza unei singure țări care își negociază propriile interese, să păstrăm acest bolovan imens de gâtul mediului economic românesc. 

Îmi doresc de la guvernanții mei, și ai PNL, și ai PSD, să fie mai fermi și să  transmită răspicat tuturor celor în pixul cărora stă intrarea noastră în Schengen că e momentul să încetăm cu ipocriziile și că România este o țară care contează, un partener geostrategic care și-a pus pielea la bătaie, un aliat care și-a respectat angajamentele și pe care s-au bazat și se pot baza în continuare. Ca atare, România merită să fie tratată cu respect!”

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata