Misiune aproape imposibilă

Trupa antrenată de Tudor Costescu continuă seria meciurilor de foc, cu o confruntare împotriva belgienilor de la Mons, în etapa a treia a grupei E, din EuroChallenge Cup. Partida va avea loc în această seară, la Sala Sporturilor Trivale, cu începere de la ora 19.30, şi pentru piteşteni pare o misiune imposibilă. Asta în contextul în care Mons Hainaut porneşte ca favorită, mai ales după ce, în etapa precedentă, a învins pe Paris Levallois, echipă care a plecat victorioasă de la Piteşti. Totuşi, piteştenii promit să-şi joace şansa până la capăt şi să ofere un spectacol agreabil pentru spectatorii care cu siguranţă vor umple până la refuz tribuna sălii. În plus, jucătorii de la BCM U Piteşti au şi moralul bun, după ce în ultima etapă din campionatul intern au produs surpriza, învingând liderul (Gaz Metan Mediaş), chiar la el acasă. Altfel, în Belgia, Mons ocupă locul 5, cu un total de 15 puncte, în timp ce în grupa EuroChallenge Cup se află pe poziţia a treia, cu trei puncte. Brigada de arbitrii care va oficia partida de astăzi, din Sala Sporturilor Trivale, este alcătuită din Petr Hrusa (Cehia), Nikola Somos (Grecia), Gellie Cohen (Istrael), în timp ce comisarul meciului va fi Stravi Bello (Albania). Pentru confruntarea cu Mons, staff-ul tehnic piteştean nu va putea conta pe serviicile lui Slobodan Popovic şi Octavian Calotă, ambii accidentaţi.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.