Moarte suspectă lângă Pitești! Bărbat găsit fără suflare!

Un bărbat a fost găsit în această seară fără suflare în propria locuință din localitatea Bascov. Din primele informații, se pare că un vecin ar fi mers să vadă ce face vecinul său, iar când a intrat în casă l-a găsit zăcând fără viață, cu urme de sânge în cameră.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul ar fi avut probleme cu alcoolul, aceasta fiind o variantă luată în calcul e anchetatori. O altă variantă este cea prin care ar fi fost atacat chiar de câinele pe care îl adoptase, un ciobănesc, care deseori era agresiv cu persoanele care se apropiau de gospodărie.
Cert este că trupul neînsuflețit a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Medicină Legală Argeș care l-a transportat la morgă pentru necropsia în urma căreia vor fi stabilite cauzele exacte ale tragediei. De asemenea, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar în urma cercetărilor se vor stabili circumstanțele decesului.