Muntenia Hospital se închide! Ce se întâmplă cu medicii și clinica?

Muntenia Hospital din Piteşti, cel mai mare spital privat din judeţul Argeş, fondat şi administrat până în prezent de SIF Muntenia a fost scos la vânzare. Din primele informații, se pare că spitalul va fi achiziționat de rețeaua Regina Maria.
„Reţeaua de sănătate Regina Maria îşi adaugă în portofoliu Muntenia Hospital din Piteşti, fondat şi administrat până în prezent de SIF Muntenia. Achiziţia, a cărei finalizare este condiţionată de aprobarea Consiliului Concurenţei, vine în completarea serviciilor medicale oferite în regiune, punând la dispoziţia pacienţilor un circuit medical integrat.”, a anunţat compania, potrivit news.ro.
Cel mai mare spital privat din Argeş, Muntenia Hospital, dispune de un bloc operator cu 4 săli de operaţie, un centru de imagistică dotat cu RMN şi CT şi un laborator propriu de analize medicale, acreditat RENAR. Echipa este formată din aproape 75 de medici angajaţi şi colaboratori, care acoperă toate specialităţile medicale, inclusiv: urologie, dermatologie, ORL, gastroenterologie, chirurgie generală, anestezie şi terapie intensivă, hematologie, neurologie, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, psihologie, medicină de laborator, radiologie şi imagistică medicală.
„Achiziţia Spitalului Muntenia închide cercul îngrijirii medicale pe care îl oferim pacienţilor şi abonaţilor noştri din Argeş, după aproape 10 ani de prezenţă în regiune. În tot acest timp, am crescut aici cu şi pentru partenerii noştri corporate, deservind în judeţ câteva zeci de mii de angajaţi ai unora dintre cele mai mari companii din România. Această nouă integrare urmează direcţia noastră de consolidare la nivel local, preocuparea constantă pentru calitatea serviciilor medicale şi siguranţa pacientului.”, a declarat Fady Chreih, CEO Regina Maria.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.