Nadal, record uluitor la Roland Garros

Rafael Nadal a devenit azi primul jucător de tenis din istorie care câştigă un turneu de Grand Slam de opt ori.

Nadal l-a învins în finala Campionatelor Franţei pe compatriotul său David Ferrer, după un meci pe care l-a dominat de la un capăt la celălalt, scor 6-3, 6-2, 6-3. Durata meciului: puţin peste două ore.

Ferrer s-a luptat admirabil în prima sa finală de Grand Slam, însă nimeni nu ar fi putut să îl oprească azi pe geniul din Mallorca din drumul său spre un record unic în tenisul mondial: al optulea succes la o competiţie de o asemenea anvergură.

Nadal (27 de ani) a câştigat titlul la Roland Garros pentru a opta oară în ultimii nouă ani, singurul eşec al spaniolului venind în 2009, când a cedat în semifinale în faţa suedezului Robin Soderling.

“Este unul dintre cele mai speciale triumfuri din cariera mea. Îl felicit pe David. E un luptător. Îi doresc numai bine pe viitor”, a spus Nadal, care are încă mulţi ani de tenis în faţă, el având şanse mari să devină primul jucător care câştigă de zece ori un titlu de Grand Slam – o performanţă uluitoare având în vedere că 99% dintre jucătorii de tenis din lume nu reuşesc să câştige zece turnee într-o carieră.

Rafael Nadal are 12 titluri de Grand Slam în palmares, cu două în urma lui Pete Sampras şi cu cinci mai puţine decât are Roger Federer. În acest an a pierdut doar două meciuri şi a câştigat deja şapte turnee. Pentru superstarul iberic urmează sezonul de iarbă, unde va încerca să îşi recâştige coroana şi la Wimbledon, unde a ieşit de două ori campion, în 2008 şi 2010.


Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.