Nicolae Dascălu, primar al comunei Mărăcineni: Noi investiții în sistemul de irigații!

PSD vine de fiecare dată cu soluții concrete pentru a sprijini activitatea fermierilor. Ministrul Adrian Chesnoiu a deblocat proiectele de investiții în infrastructura de #irigații și au fost avizate alocări de peste 700 de milioane de lei pentru accelerarea investițiilor atât de necesare agriculturii românești.
Vor fi puse în funcțiune, rapid, noi investiții care deservesc o suprafață totală irigabilă de peste 50.000 de hectare. Este vorba de obiective de investiții de importanță națională.
Trebuie reamintit că PSD a majorat la 1,5 miliarde de euro bugetul alocat investițiilor în infrastructura de irigații și a inclus prin lege la finanțare sistemele de irigații de la nivelul fermelor.
Deciziile ministrului Agriculturii au dus la recuperarea întârzierilor din ultimii 2 ani. Până la finalul anului vor fi recepționate lucrările pentru alte 20 de proiecte de investiții.
Decizia privind reabilitarea rapidă a sistemelor vine după ce ministrul Agriculturii a decis să pornească sistemele de irigații și să permită accesul fermierilor la #apă și la instalații mai devreme decât în anii anteriori.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.