Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș: PSD nu renunță la impozitarea progresivă!

Viciile vor fi taxate mai mult (jocurile de noroc, alcoolul, fumatul, băuturile dulci). Luxul și veniturile fabuloase trebuie taxate și ele mai mult, dar nu vor cei de la PNL. Ar fi bine să știe totuși că noi nu vom renunța la idee. Așa cum nu vom renunța nici la impozitarea progresivă sau la supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale.
Mă bucur că în sfârșit s-a pus problema să creștem #impozitul pe profitul companiilor de la 5% la 8%. Este o anomalie ca povara fiscală pentru angajați să fie una dintre cele mai mari din Europa, iar impozitarea capitalului una dintre cele mai mici. Practic, prin acțiunile sale, #PSD a mai făcut un pas pentru eliminarea unor nedreptăți evidente. Astfel, ca urmare a propunerilor noastre, liderii coaliției de guvernare au decis adoptarea unor #deduceri de impozite pentru veniturile până în 4.500 de lei, urmând ca impactul bugetar al acestei măsuri să fie de 3 miliarde de lei pe an până în 2023.
De asemenea, vor exista deduceri pentru familiile care au copii, pentru tinerii cu vârste până în 26 de ani, la contractele part time, unde contribuțiile vor fi similare cu cele ale salariului minim pe economie, dacă există un singur contract.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.