Noi facilități pentru pensionari! Vor avea prioritate!

0

Noi facilități pentru pensionari! Vor avea prioritate!

Pensionarii s-ar putea bucura, în curând, de un nou beneficiu. Concret, propunere legislativă care se vrea a veni în sprijinul pensionarilor atunci când merg la cumpărături a fost depusă la Senat. Este vorba despre accesibilitatea locurilor de parcare pentru pensionari, atunci când merg la cumpărături.

CITEȘTE ȘI: DR. MĂRTĂU DEZVĂLUIE DEZASTRUL DIN SECȚIA UPU A SPITALULUI JUDEȚEAN! STRIGĂT DE AJUTOR!

„Proiectul de lege supus dezbaterii și adoptării are în vedere protejarea persoanelor vârstnice aflate în situații speciale, care necesită o formă de protecție specifică, mai ales în cazurile de aglomerație. Concret, propunem adoptarea unui act normativ privind accesibilitatea locurilor de parcare pentru pensionari, care să reglementeze că un procent de 10% din numărul total al locurilor de parcare ale marilor lanțuri de magazine să fie destinat pensionarilor.

Necesitatea promovării acestei inițiative legislative a rezultat din realitatea conform căreia persoanele în vârstă întâmpină dificultăți reale atunci când își caută un loc de parcare în spațiile special amenajate ale hipermarket-urilor.  Mai ales pensionarii cu probleme de sănătate se confruntă cu o stare acută de disconfort, iar, de cele mai multe ori, nu primesc niciun fel de sprijin din partea celorlalți cetățeni.

În aceste condiții, considerăm că seniorii noștri sunt îndrituiți să fie ocrotiți, fapt ce presupune, ca atare, crearea unei configurații de protecție deosebită.  Fundamentarea emiterii acestei inițiative legislative este întemeiată atât pe experiențele și constatările din realitatea cotidiană, cât și pe o serie de studii și practici internaționale în domeniu.

Această formă de discriminare pozitivă, propusă prin prezentul proiect de lege, este justificată nu doar de conduita comunitară din țara noastră, unde, din nefericire, avem destule exemple negative, dar și de nevoia instituirii unor reguli concludente în ceea ce înseamnă însănătoșirea comportamentului social cotidian. Fără îndoială, avem nevoie de respectarea codului bunelor maniere, precum și de folosirea, pe scară largă, a unor gesturi uzuale de politețe și deferență în favoarea persoanelor în vârstă mai ales în situațiile care impun acest lucru în spațiile publice.

Părinții și bunicii noștri aflați la pensie merită să beneficieze măcar de locuri de parcare preferențiale, atunci când merg la cumpărături.

Din practica autohtonă rezulta că, în mai toate intervalele orare ale zilei, parcările supermarketurilor sunt arhipline, fapt ce îngreunează exponențial demersurile persoanelor vârstnice de a găsi un loc liber în proximitatea intrării în magazin, în vederea facilitării deplasării acestora în condiții de siguranță.

Propunerea legislativă legiferează, de asemenea, atât teoretic, cât si practic, bunul simț, respectul, empatia și buna creștere, fie doar prin faptul că o atitudine educativă, o purtare civilizată, un comportament simplu, firesc și adecvat, sunt, din păcate, tot mai rare în societatea zilelor noastre. Adoptarea acestei propuneri legislative este parte componentă a obligației statului de a lansa și aplica măsuri concrete de protecție specială pentru pensionarii României, care, după o viață de muncă, pot fi recompensați măcar din acest punct de vedere.

Din perspectiva celor mai sus expuse, supunem spre dezbatere și adoptare Proiectul de lege privind accesibilitatea locurilor de parcare pentru pensionari, absolut necesar dezvoltării unor standarde de parcare destinate zonelor comerciale, care să asigure mobilitatea și confortul acestei categorii de persoane”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata