ziarobiectiv.ro

Noi reguli în magazine! Cum vor fi afișate și expuse produsele la raft?

0

Noi reguli în magazine! Cum vor fi afișate și expuse produsele la raft?

Apar noi reguli în magazine care vizează produsele din carne. Concret, pe eticheta produselor urmează să fie trecut preţul de achiziţie, aşa că atunci când le cumpărăm vom şti exact care a fost adaosul comercial al magazinului. De asemenea, noua lege prevede şi rafturi separate pentru carnea românească. Informaţiile vor fi furnizate de un cod QR.

CITEȘTE ȘI: JUSTIȚIA A DECAPITAT O PRIMĂRIE DIN ARGEȘ! PRIMARUL ȘI VICEPRIMARUL – CONDAMNAȚI PE RÂND!

„Dacă mergem într-un hypermarket şi scanăm codul QR o să vedem cu cât a cumpărat hypermarketul de la producătorul român. Putem să vedem unde este adaosul comercial. Eu, ca producător, de multe ori consumatorul dădea vina pe mine.”, a anunțat Călin-Gheorghe Matieș, comisia de agricultură Senat.

Conform noii legi care a trecut de Senat şi urmează să ajungă la Camera Deputaţilor, se schimbă și locul cărnii pe rafturile magazinelor iar produsele româneşti trebuie marcate cu tricolorul.

„Dacă vorbim de mezeluri, aici la fel materia primă trebuie să fie din România. Va fi prezentat şi procentul de carne care există în produsele respective. Adică nu vom mai găsi salam de Sibiu şi cârnaţi tradiţionali făcuţi cu carne din import. Asta înseamnă, însă, că produsele cu tricolor vor fi mai puţine. Fabricile de mezeluri cumpără multă materie primă din străinătate.”, a adăugat Călin-Gheorghe Matieș, comisia de agricultură Senat.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata