Noi reguli pentru permisul de conducere! Află de când!

Noi reguli pentru permisul de conducere! Află de când! Comisia Europeană a prezentat recent propuneri de modernizare a normelor privind permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE, precum şi noi dispoziţii pentru a facilita aplicarea normelor de circulaţie la nivel transfrontalier.
CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. SE CONSTRUIESC LOCUINȚE PENTRU MEDICI! ANUNȚ OFICIAL!
Acestea vor permite, de asemenea, tinerilor conducători auto să dobândească experienţă prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată – începând cu vârsta de 17 ani, tinerii vor putea învăţa să conducă şi vor putea obţine un permis de conducere. Cei care au împlinit vârsta de 17 ani vor putea să conducă singuri după împlinirea vârstei de 18 ani şi să lucreze ca şoferi profesionişti de îndată ce un anumit loc de muncă permite acest lucru. Acest lucru va contribui la abordarea penuriei actuale de conducători auto.
„Un obiectiv-cheie al noilor norme va fi îmbunătăţirea siguranţei rutiere, prin măsuri care includ: o perioadă de probă de cel puţin doi ani pentru conducătorii auto începători după trecerea testului şi o normă de toleranţă zero pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Acest lucru este esenţial deoarece, chiar dacă şoferii tineri reprezintă doar 8% din totalul conducătorilor auto, 2 din 5 coliziuni mortale implică un conducător auto sau un motociclist cu vârsta sub 30 de ani. În plus, se oferă posibilitatea tinerilor de a-şi susţine testul şi de a începe conducerea acompaniată de autoturisme şi camioane începând cu vârsta de 17 ani, pentru a dobândi experienţă de conducere auto.”, se precizează înnt-un comunicat.
Pentru a simplifica recunoaşterea permiselor de conducere între statele membre, Comisia propune introducerea unui permis de conducere digital, în premieră mondială. Înlocuirea, reînnoirea sau preschimbarea unui permis de conducere vor fi mult mai uşoare, deoarece toate procedurile vor fi online. În aceeaşi ordine de idei, pentru cetăţenii din ţări din afara UE cu standarde comparabile de siguranţă rutieră va fi mai uşor să îşi schimbe permisul de conducere cu unul UE.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului