Nu se ştie câte echipe vor juca în Liga a II-a

Revenit dintr-un scurt concediu petrecut cu familia pe litoral, preşedintele Consiliului Director al clubului CS Mioveni, Dumitru Olteanu, şi-a reluat imediat munca la echipa de fotbal. „Deocamdată nu se ştie cu certitudine despre situaţia echipelor din Liga a II-a. Chiar dacă programul meciurilor a fost fixat, sunt mai multe cluburi care nu vor începe campio­natul la 1 septembrie din cauza condiţiei financiare. Se pare că echipele din Bacău, Buftea şi Timişoara se vor retrage, astfel că seria I ar avea 12 echipe, iar în seria a II, seria din care facem şi noi parte, Chindia Târgovişte se va retrage, iar în seria a doua sunt în aceste condiţii 14 echipe. Până vineri se va lua o decizie finală şi vom vedea dacă vor fi schimbări în componenţa seriilor din Liga a II-a”, spunea preşedintele Olteanu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.