O fetiță de 3 ani și mama ei – în stare gravă la spital! Au intrat cu mașina într – un cap de pod!
Un accident cumplit a avut loc cu ceva timp în urmă în Bascov, zona Valea Ursului, unde, din primele informații, un autoturism ar fi intrat într-un cap de pod. O fetiță de numai trei ani și mama ei au fost duse de urgență la spital. Din primele investigații se pare că șoferul a pierdut controlul volanului și s-a lovit cu putere de un cap de pod.
“La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ. În urma evenimentului au rezultat două victime. Echipajul SMURD a monitorizat și transportat la spital, pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite, o minoră, în vârstă de aproximativ trei ani, care a suferit un traumatism cranio cerebral. Cea de-a doua victimă, tot de sex feminin, a fost preluată și transportată la spital de către echipajul SAJ” Transmite ISU Argeș.