O nouă operație în premieră pentru Spitalul Mioveni! 

0
A fost marcată o nouă premieră la Spitalul Orășenesc Mioveni. De data aceasta, este vorba despre o operație de reconstrucție anatomică ligament încrucișat anterior (LIA) cu autogrefon și sutura menisc intern “all – inside” cu 4 ancore, ce a fost efectuată unui fotbalist profesionist.
Intervenția a fost realizată minim invaziv, pe cale artroscopica de către Popa Theodor, medic specialist Ortopedie și Traumatologie. Evoluția postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, fiind externat a doua zi postoperator, cu o stare generală foarte bună.
Amintim că dr. Theodor Popa este șeful secție Ortopedie – Traumatologie și este specializat în chirurgia genunchiului. Domeniile sale de interes profesional sunt chirurgia artroscopică (genunchi, umăr, gleznă), protezarea articulară (șold, genunchi, umăr) și chirurgia piciorului.
Acesta a activat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Bucuresti – Spitalul Floreasca, precum și în cadrul Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”, având colaborări şi cu clinici private.
Este membru al Societăţii Române de Ortopedie și Traumatologie – SOROT, membru al Societății de Artoscopie și Traumatoligie Sportivă – SRATS, precum și membru al Societății Știintifice Române de Oxigen-Ozono Terapie – SSROOT. Pentru consultații este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, iar cei interesați se pot programa la numărul de telefon 0372.791.212.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata