O nouă taxă pe locuințele românilor! Ce pregătesc autoritățile?

 Românii vor fi nevoiți să scoată din buzunare bani pentru o nouă taxă. Este vorba despre o taxă pe locuință care va fi calculată în funcție de gradul de poluare. Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat recent că măsura va fi aplicată începând cu 2027 și va fi o taxă la nivel european.

CITEȘTE ȘI: CORPUL DE CONTROL AL MINISTERULUI-ANCHETĂ LA SPITALUL JUDEȚEAN! MEDIC SPECIALIST-ACUZAȚII GRAVE!

„În primul și în primul rând, deciziile vizează reducerea emisiilor de carbon în sectorul rezidențial și sectorul de mobilitate. Sectorul rezidențial înseamnă că Fondul social de climă, care se constituie din 2027, se va alimenta prin introducere a unor taxe de carbon la nivelul fiecărui cetățean care locuiește undeva în UE și care, prin încălzirea locuinței sau prin folosirea energiilor emițătoare de dioxid de carbon, poluează. Acest lucru înseamnă că la nivelul fiecărei gospodării se va calcula amprenta de carbon și se vor aplica niște taxe”, a anunțat ministrul Mediului. Acesta a explicat că ”cel mai simplu exemplu este taxa pe gaz, pe gazele naturale care se ard practic în centrale individuale la nivelul fiecărui apartament.

Va fi o taxă din 2027 pe care o va plăti fiecare cetățean european, nu este doar România, ci se aplică pentru toate cele 27 de state europene. Spre surprinderea mea, chiar și pe ultima sută de metri, (o parte din statele membre – n.r.) au fost extrem, extrem de ambițioase și nu a vrut să audă nimeni nicio secundă despre eliminarea acestor taxe noi, în ciuda discuțiilor și a obiecțiunilor și în ciuda situației actuale, în ciuda războiului.

Filozofia Comisiei este că putem scăpa de presiunea Rusiei și putem scăpa de expunerea totală la Rusia sau la gazele rusești doar prin eliminarea totală a gazului din balanța energetică. Și nu prin schimbarea furnizorului, ci prin eliminare a gazului din balanță.”, a declarat recent Tanczos Barna.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.