Obligat să nu iasă din locuința căreia i-a dat foc! Panică la Câmpulung!

0

Opt persoane dintr-un bloc din Câmpulung au fost nevoite să își părăsească locuințele după ce un bărbat și-a dat foc la apartament. Din primele informații, se pare că piromanul, cunoscut cu afecțiuni psihice, ar fi suferit o criză și a decis să distrugă locuința. Potrivit surselor noastre, acesta ar fi aprins mai multe obiecte de mobilier, haine și alte materiale care ard ușor, iar la sosirea pompierilor, acesta a devenit recalcitrant și a început să îi jignească pe militarii care depuneau eforturi să oprească propagarea flăcărilor.

Din fericire, în urma evenimentului, nimeni nu a fost rănit, dar pagubele materiale au fost însemnate: mobilierul din două camere a fost distrus, iar restul locuinței a fost afectată de fumul gros. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și oamenii legii, care l-au dus pe bărbat la audieri, iar după administrarea probatoriului acesta fiind reținut pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat instanței care a dispus arestul la domiciliu pentru următoarele 30 zile.

„În ziua de 18 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, și au reținut un bărbat de 32 de ani, din Câmpulung.

Din cercetări, s-a stabilit că, în cursul zilei de 17 martie a.c., în jurul orei 16.30, bărbatul ar fi incendiat bunuri din apartamentul în care locuia cu chirie, în municipiul Câmpulung.

În ziua de 18 martie a.c., după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat instanței, care a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu” potrivit IPJ Argeș.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata