Oficial! Mașinile pe benzină și motorină vor fi interzise! Află când!

0

Mașinile noi pe benzină și motorină vor fi interzise până în anul 2035 conform unei înțelegeri între țările UE și Parlamentul European care stabilește standarde de performanță mai stricte în materie de emisii de CO2 pentru autoturismele și camionetele noi și un obiectiv de reducere cu 100% a emisiilor de CO2. Acest lucru înseamnă interzicerea producerii de vehicule noi cu motoare termice, cu combustie pe benzină sau motorină până în anul 2035.

Până la adoptarea oficială, au fost stabilite două obiective. Primul obiectiv este de reducere cu 55% a emisiilor de CO2 pentru autoturismele noi și cu 50% pentru furgonetele noi până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2021. Cel de-al doilea obiectiv este de reducere cu 100% a emisiilor de CO2 atât pentru autoturismele noi, cât și pentru camionete până în 2035.

„Acest acord va deschide calea pentru o industrie auto modernă și competitivă în UE. Lumea se schimbă, iar noi trebuie să rămânem în prima linie a inovației. Cred că putem profita de această tranziție tehnologică. De asemenea, calendarul preconizat face ca obiectivele să fie realizabile pentru producătorii de automobile.”, a declarat Jozef Síkela, ministrul ceh al industriei și comerțului.

În document este inclusă și o clauză de revizuire care va garanta că, în 2026, Comisia va evalua în mod aprofundat progresele înregistrate în vederea atingerii obiectivelor de reducere cu 100% a emisiilor și necesitatea de a revizui aceste obiective, ținând seama de evoluțiile tehnologice, inclusiv în ceea ce privește tehnologiile hibride plug-in, precum și de importanța unei tranziții viabile și echitabile din punct de vedere social către emisii zero.

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata