Oficial! Meciul de retur FC Argeș – Dinamo nu se joacă pe Stadionul Nicolae Dobrin!

Meciul de retur din cadrul barajului dintre FC Argeș și Dinamo nu se va juca pe Stadionul Nicolae Dobrin, potrivit unei decizii luate de Federația Română de Fotbal în această seară. Momentan, nu este clar de ce meciul decisiv în care alb-violeții vor afla dacă rămân în primul eșantion fotbalistic sau merg în Liga a II-a nu se va disputa pe tren propiru la Pitești și își vor întâlni pe dinamoviști la Mioveni, pe Stadionul Orășenesc.
Potrivit unor surse, această decizie ar fi fost cerută chiar de conducerea clubului, dar reprezentanții FC Argeș nu au comunicat nimic oficial până la această oră. De asemenea, o altă variantă luată în calcul este cea prin care suporterii piteștenilor au cerut mutarea meciului, astfel încât ultimul meci al FC Argeș pe stadionul din Trivale să nu rămână în memoria tuturor ca fiind un eșec soldat cu retrogradarea.
Vă reamintim faptul că în perioada următoare va începe demolarea arenei pentru a face loc pentru noul stadion, iar „vulturii” vor fi nevoiși ca în următorii ani să își dispute meciurile, indiferent de ligă, pe stadionul de la Mioveni.