Pădurea Trivale – nou motiv de proces! Gentea: „În anii 90 nu s-au găsit documente pe care le găsim acum în trei ore!”

0

Se pregătesc demersurile pentru un nou proces în instană pentru ca o mare parte din Parcul Trivale să revină în proprietatea municipiului Pitești, a anunțat primarul Cristian Gentea în urmă cu puțin timp. Edilul a explicat că au fost găsite documente emise în prima jumătate a secolului XX în care este specificat clar că, atât Parcul Trivale, cât și zona cuprinsă între platou și limita pădurii din Găvana erau deținute de municipalitate. Astfel, Primăria Pitești se va adresa instanei de judecată, iar conform edilului Gentea, acest proces va avea un verdict favorabil.

„Între timp, nu știu de ce în anii 90 nu s-au găsit documente pe care le găsim acum în trei ore. Pe documentele din anii 1940 scrie clar că Parcul Trivale – proprietate Pitești. Avem 26 hectare și peste 3000 mp. Pornind de la Direcția Silvică până la Ocolul Silvic era proprietatea Pitești. Acum, trebuie să mergem în instanță. Am avut proiect pe fonduri europene și l-am stopat pentru că nu avem proprietate” a declarat Gentea.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata