Pantofi cu noroi și chiloți nespălați – la vânzare în magazine second hand! Asta au descoperit inspectorii OPC! Erau, de fapt, deșeuri!

0

Inspectorii OPC au descoperit, în urma unor sesizări din partea consumatorilor că, în anumite magazine second hand sunt vândute vechituri, mai exact deșeuri. S-au efectuat mai multe controale și s-au descoperit produse de lenjerie intimă murdară, imposibil de transmis de la unul la celălalt, aflată în acelaşi balot cu încălţăminte plină de noroi şi alte deşeuri

„Aşa cum am mai spus, unii confundă ţara noastră cu lada de gunoi a Europei. Doar că scormonitul cu care erau obişnuiţi, în tomberoanele din occident, l-au mutat acasă, unde ne încarcă cu tot ceea ce aruncă expeditorii. Printre hainele aparent încă bune de purtat, vin şi lucruri de care vor să scape austriecii şi elveţienii. Lenjerie intimă murdară, imposibil de transmis de la unul la celălalt, din perspectiva restricţiilor de sănătate, aflate în acelaşi balot cu încălţămintea plină de noroi şi alte deşeuri, ajung pe teritoriul ţării noastre, unde cea mai mare parte şi rămân să murdărească mediul înconjurător. Trebuie condamnată cu fermitate întreaga acţiune, pentru a transmite un mesaj puternic şi celor care ne expediază murdăria lor, protejându-şi doar mediul prropriu”, a declarat Horia Constantinescu, președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Sute de baloți cu deșeuri provenite din alte țări au fost depistate de către OPC, baloți care ar fi urmat să fie despachetați, iar deșeurile din ele vândute la bucată, în magazine second hand.

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata