Patron din Câmpulung amendat cu 3.000 lei pentru că a permis o petrecere privată

Aproape 1.200 de persoane au fost verificate de polițiști în cadrul activităților din ultimele 24 de ore, în privința respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, restaurante, terase, precum şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Au fost organizate 36 de acțiuni punctuale(din care 33 de acțiuni independente ale polițiștilor, 1 cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș și Poliție Locală și 2 cu lucrători I.J.J. Argeș), fiind vizate, cu precădere zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.
În cursul serii de 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au întrerupt o petrecere privată, ce se desfășura în municipiul Câmpulung și la care participau aproximativ 15 persoane.
Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei, iar organizatorul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 55/2020.
De asemenea, evenimentul a fost întrerupt si au fost reprelucrate prevederile legale privind protecția și distanțarea fizică dispuse în vederea combaterii pandemiei de COVID-19.
Totodată reamintim cetățenilor că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului Nr. 856/2020, în această perioadă este interzisă organizarea evenimentelor private.