Patronul care a deversat ulei în râul Argeș – din nou amendat!

0

Între 01– 02.02.2023, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale au efectuat verificări la agenții economici care își desfășoară activitatea în municipiul Pitești, precum și controale în scopul eradicării faptelor de comerț neautorizat. Ca urmare a verificărilor, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru fumat în interior, în valoare de 5.000 de lei.

Nerespectarea prevederilor Legii nr. 349/2002 modificată, privind fumatul în spații publice închise, se sancționează cu suma de 5.000 de lei la prima abatere, iar la cea de-a doua, cu amendă de 10.000 de lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a adus la suspendarea activității.

CITEȘTE ȘI: ȘOCANT! O FATĂ DE 17 ANI DEZBRĂCATĂ, PIPĂITĂ ȘI AGRESATĂ SEXUAL DE ASISTENTUL DE PE AMBULANȚĂ! CUM SE APĂRĂ BĂRBATUL?

Totodată, la începutul lunii februarie 2023, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare, pentru comerț ambulant în locuri neautorizate.

De asemenea, în data de 2 februarie, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului au sancționat reprezentantul firmei care a deversat deșeuri petroliere în canalul pluvial din apropierea râului Argeș, cu suma de 1.500 de lei.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata