Paznicii unor licee din Pitești-prinși beți la locul de muncă!

0

În ziua de 10 noiembrie, polițiștii compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au acţionat pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ, protejarea patrimoniului acestora și prevenirea faptelor cu violență și contra patrimoniului din incinta și zonele adiacente, prin verificarea modului de organizare a pazei și de desfășurare a activității prestatorilor de asemenea servicii în beneficiul unităților școlare.

La unitățile asigurate cu pază umană, a fost verificat modul de efectuare a serviciului de către agenţii aflaţi în serviciu, cu privire la respectarea consemnul general și particular, precum și modul de îndeplinire a obligațiilor specifice de către furnizorii de servicii de securitate private.

Polițiștii au verificat șapte unități școlare, dintre care șase licee și o școală.

La una dintre unitățile de învățământ liceal, persoana aflată în postul de pază nu era calificată și atestată conform Legii 333/2003, iar, în urma testării acesteia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere cele constatate, unitatea de învățământ a fost sancționată contravențional cu suma de 3.000 de lei, conform Legii/333/2003.

De asemenea, la un alt liceu, agentul de pază, găsit in serviciu, nu avea asupra sa ecusonul de identificare și, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,18 ml/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 200 de lei, conform Legii 333/2003 și HG 301/2012.

În cadrul activităților, polițiștii au instruit toți agenții de pază, găsiți în serviciu, cu privire la respectarea consemnului general și particular al postului de pază. Astfel de activități se desfășoară, permanent, de către polițiști, în vederea creșterii siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și în zonele adiacente acestora.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata