Pensiune din Rucăr – închisă de pompieri de Anul Nou! Ce nereguli au fost descoperite?

0

Inspectorii de prevenire argeșeni au continuat activitățile de control pe raza județului nostru și în perioada Anului Nou. Astfel, au desfășurat 16 acțiuni de control și 13 activități de informare preventivă, având în vedere gradul mare de ocupare al spațiilor de cazare și numărul crescut de utilizatori în sălile de evenimente, restaurante și cluburi.

Pentru siguranța tuturor s-a urmărit respectarea măsurilor cu rol de securitate la incendiu, împiedicarea depășirii numărului de utilizatori prevăzut de parametri de proiectare a spațiilor, exploatarea instalațiilor cu rol de securitate la incendiu, modul de exploatare a aparatelor de gătit, menținerea practicabilă a căilor de evacuare în caz de incendiu la parametri proiectați, exploatarea în siguranță a instalațiilor utilitare aferente construcțiilor respective (încălzire, electrice și ventilație).

CITEȘTE ȘI: STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR 2024 – 2025! CÂND SE ÎNVAȚĂ ȘI CÂND E VACANȚĂ!

În urma acestor verificări au fost constatate 42 de deficiențe, printre care și lipsa autorizației de securitate la incendiu pentru 6 obiective, inspectorii de prevenire aplicând 42 sancțiuni, iar cuantumul total al amenzilor a fost de peste 500.000 lei.

Totodată, pentru unul dintre obiectivele cu destinația turism din localitatea Rucăr, colegii noștri au dispus oprirea funcționării și utilizării pe o perioadă nedeterminată, până la intrarea în legalitate, respectiv luarea măsurilor necesare îndeplinirii cerințelor de securitate la incendiu.

Pentru respectivul operator economic s-a aplicat și o sancțiune contravențională principală, constând într-o amendă în cuantum de 100.000 lei, precum și sancțiunea complementară privind oprirea funcționării și utilizării spațiului, aplicându-se sigiliul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata