Percheziții ale mascaților din Pitești la București și Ilfov

Polițiștii argeșeni însoțiți de mascați au făcut miercuri trei percheziții în București și Ilfov la două sedii ale unei societăţi comerciale şi la domiciliul unei persoane. Percheziţiile au fost făcute în cadrul unui dosar penal care vizează un grup de persoane suspectate de înşelăciune prin folosire de mijloace frauduloase, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Aceștia sunt bănuiți că, folosindu-se de un instrument de plată falsificat şi de date de contact nereale ale unui pretins beneficiar au indus în eroare reprezentanţii unei societăţi comerciale şi au intrat în posesia a 15 tone cauciuc natural, de provenienţă intracomunitară, cu scopul de a-l valorifica ulterior la un preţ subevaluat. Prejudiciul creat societăţii furnizoare de mărfuri este de 134.804 lei. În urma percheziţiilor, un bărbat de 60 de ani din municipiul Bucureşti a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de arestare preventivă.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.