Pericol imens de explozie! Proiectil descoperit în timpul unor săpături!

0

Ieri, proape de ora 18.00, echipajul pirotehnic al ISU Argeș a intervenit în localitatea Lerești pentru cercetarea, identificarea și ridicarea unui proiectil găsit de către un cetățean în timpul unor săpături cu ajutorul unui utilaj la o fundație.

Pompierii au constat că a fost vorba de un proiectil exploziv de calibrul 150 de mm, trecut prin gura de foc, cu proveniența din Al Doilea Război Mondial.

Din fericire, nu au fost victime și descoperirea a fost anunțată la numărul unic de urgență 112, însă reamintim că muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe, sau altele asemănătoare:

  • Nu atingeți aceste elemente;
  • Nu le loviți sau mişcați  din locul în care au fost găsite;
  • Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;
  • Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervenă în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata