Peste 500 de mii de alegători așteptați să dea cu ștampila pe 25 mai

Peste 500 de mii de alegători din Argeș sunt așteptați, în 25 mai, la urne pentru a da cu ștampila de două ori, o dată pentru alegerile europarlamentare, iar a doua oară pentru desemnarea președintelui Consiliului Județean. Pentru cetățenii cu drept de vot din Argeș, Regia Autonomă Monitorul Oficial va tipări aproximativ 596 de mii buletine de vot pentru alegerile europarlamentare. Potrivit legii, acestea se tipăresc cu 10 la sută mai multe decât numărul de alegători din listele electorale permanente (541.990 alegatori + marja de 10% = 596.000). Pentru alegerile de la CJ încă nu a fost stabilită tipografia unde vor fi executate buletinele de vot. Numărul acestora ar urma să fie unul asemănător cu cel pentru europarlamentare, adică în jurul a 590.000.
Două birouri electorale în aceeași locație
Biroul electoral județean de circumscripție, constituit pentru alegerile parțiale anticipate de la CJ Argeș, va funcționa în Palatul Administrativ, Corpul C, în locația obișnuită și binecunoscută, dar într-o încăpere diferită de cea a Biroului electoral județean organizat pentru alegerile europarlamentare. Referitor la biroul electoral pentru CJ, marți, 29 aprilie, expiră termenul pentru completarea acestuia cu reprezentanții partidelor politice care vor avea candidați la funcția de președinte al CJ. Instituția Prefectului Argeș mai informează că marți, 29 aprilie, este și termenul până când primarii au obligația de a comunica BEJ-ului numărul de alegători înscriși în listele electorale permanente. De asemenea, până cel târziu în data de 2 mai, primarii au obligația de a tipări listele electorale permanente, iar până în 5 mai se vor depune candidaturile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș. Luni, 28 aprilie, la sediul Tribunalului Arges, s-a tras la sorți componența Biroului Electora de Circumscripție Județean Argeș pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Argeș. Astfel, președinte a fost desemnată Anton Carmen Nicoleta, iar locțiitorul va fi Popa Cristina Mirela.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.