Peste două tone de artificii și petarde confiscate! Acțiuni de amploare ale Poliției Argeș!

0

În perioada 21 noiembrie 2022 – 04 ianuarie 2023, polițiștii argeșeni au participat la acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, declanșată la nivel național, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice, și atrage atenția cu privire la utilizarea responsabilă a acestora.

Obiectivele urmărite în cadrul acestor activități au fost:

– conștientizarea pericolelor în cazul utilizării necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, sens în care comercianții autorizați au fost îndrumați să responsabilizeze adulții în privința utilizării directe de către minori a articolelor pirotehnice;
– combaterea oferirii către publicul larg a articolelor destinate utilizării de către pirotehnicieni, utilizarea acestora în condiții improprii și de către persoane necalificate având un potențial ridicat de provocare a unor leziuni și a unor pagube materiale.

Astfel, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu polițiștii serviciilor de investigare a criminalității economice și polițiștii de ordine publică, au efectuat acţiuni şi controale, atât la cele 36 de societăţi comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

De asemenea, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități de prevenire și informare, cu privire la riscurile ce pot apărea în cazul utilizării necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice sau a utilizării celor din categoriile interzise publicului larg.

În urma activităților desfășurate de polițiștii argeșeni, au fost verificate toate cele 36 de societăți comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, constatându-se că trei dintre acestea comercializau către publicul larg articole pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, iar una comercializa articole pirotehnice neinscripționate, conform art. 31, alin. 1 din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive (_articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripționate în limba română categoria din care fac parte, instrucțiunile de folosire, termenul de garanție, precum și pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor._)

De asemenea, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.700 de lei (10 conform Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive și 11 conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială) și au fost întocmite 20 de dosare penale, conform Legii 126/1995, cu 22 de persoane implicate, cu 30% mai multe dosare față de acțiunea Foc de Artificii de anul trecut.

În urma activităților desfășurate, au fost indisponibilizate aproximativ 2.000 de kg de articole pirotehnice, în valoare totală de aproximativ 90.000 lei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata