Pitești: Funționar public prins când dă mită unui angajat OPC! ȘOCANT!

0

La data de 26.09.2022, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant a unui funcționar public din cadrul unei instituții de pe raza județului Argeș, imediat după ce acesta a remis bunuri în valoare de peste 600 de lei, cu titlu de mită, unui angajat al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, pentru a nu fi sancționată contravențional cu amendă societatea comercială reprezentată de soția funcționarului și a nu-i fi aplicată măsura complementară de ridicare a unui aparat de cafea.

CITEȘTE ȘI: SCHIMBĂRI ÎN TRAFICUL DIN GĂVANA! DISPAR ZECI DE LOCURI DE PARCARE!

În fapt, angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a efectuat un control la un aparat de cafea deținut de o societate comercială, unde a constatat mai multe deficiențe și ca urmare, a înmânat o invitație reprezentantei societății comerciale pentru a se prezenta la sediul instituției publice, precizându-i că aparatul va fi ridicat. Ulterior, angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a fost contactat de către soțul reprezentatei societății comerciale, în repetate rânduri, care i-a solicitat să aplice un avertisment, fără măsura complementară de retragere a aparatelor și să se întâlnească, lăsând să se înțeleagă că o să-i dea diferite foloase, nespecificate, pentru ajutorul dat.

La data de 26.09.2022, angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a formulat denunț la sediul Serviciului Județean Anticorupție Argeș, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

După constatarea infracțiunii flagrante, persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul infracțiunii de dare de mită, iar procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de acesta.

Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.

„Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata