Pitești: Și-a ascuns bolidul de sute mii euro și l-a declarat pierdut! Planul de îmbogățăre rapidă pus la cale de un tânăr!

0

Pitești: Și-a ascuns bolidul de sute mii euro și l-a declarat pierdut! Planul de îmbogățăre rapidă pus la cale de un tânăr! Un tânăr de 23 de ani, din Pitești, a găsit o metodă ingenioasă de a face rost de bani: a mers la poliție și a  sesizat furtul autoturismului pe care îl deține, în condițiile în care anterior l-a ascuns, cu scopul de a încasa contravaloarea asigurării, de peste 50.000 de euro. Cel mai probabil piteșteanul, era pus pe fapte mari: mașina ascunsă urma a fi vândută pe bucăți la dezmembrări iar valoarea despăgubirii CASCO era imensă. Numai că, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea a polițiștilor care au descoperit imediat înșelăciunea pusă la cale de piteștean.

„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, înșelăciune privind asigurările și instigare la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 30 septembrie 2022, un tânăr de 23 de ani, din Pitești, ar fi sesizat furtul autoturismului pe care îl deține, în condițiile în care anterior ar fi ascuns autoturismul, cu scopul de a încasa contravaloarea asigurării, de peste 50.000 de euro.

Totodată, cel în cauză ar fi determinat o rudă să facă declarații mincinoase cu privire la aspecte esențiale care să îi susțină sesizarea, declarații asupra cărora persoana în cauză a revenit ulterior. Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.”, precizează IPJ Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata