Piteștiul-introdus pe lista orașelor unde te poți pensiona mai repede, fără penalități! Află cu cât timp!

Piteștiul-introdus pe lista orașelor unde te poți pensiona mai repede, fără penalități! Află cu cât timp! Senatul a adoptat recent proiectele prin care şi locuitorii din Arad, Piteşti sau Giurgiu să poată beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani fără a fi penalizați. Condiţia necesară este ca să poată ieşi mai repede la pensie este ca acei oameni să fi trăit mai bine de 30 de ani în unul dintre oraşele de pe listă.
CITEȘTE ȘI: NOU DIRECTOR MEDICAL LA UN SPITAL DIN ARGEȘ! POSTUL, SCOS LA CONCURS!
Proiectele de lege recent adoptate de Senat explică faptul că acele zone sunt poluate din cauza utilizării şi prelucrării substanţelor periculoase, de tip sulf, clor sau amoniac.
„Studiile efectuate în aceste zone arată că speranţa de viaţă este cu 6-10 ani mai scăzută decât media naţională din cauza poluării, până la data de 31 decembrie 2030 finalizându-se programele de depoluare.”, spun inițiatorii proiectului.
Astfel, articolul 65 din Legea 263/2010 introduce posibilitatea ca vârsta de pensionare să fie redusă cu doi ani fără penalizare pentru persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului