Premieră la Bascov – sesiune demonstrativă cu persoane vulnerabile în cadrul Campionatului Național de Bărci Dragon!

0

Premieră la Bascov – sesiune demonstrativă cu persoane vulnerabile în cadrul Campionatului Național de Bărci Dragon! Pe 12 august are loc Campionatul Național de Bărci Dragon, o competiție oficială organizată de Federația Română de kaiac-canoe la Bascov, Pitești. Pentru prima dată în istoria acestui campionat, Asociația Club Sportiv Nautic Titanii creează o probă specială, dedicată persoanelor vulnerabile.

CITEȘTE ȘI: ȘOCANT! ȘI-A OMORÂT CU CRUZIME PROPRIUL COPIL DE DOAR UN AN! FILMUL CRIMEI ÎNGROZITOARE!

Patru echipe formate din copii și tineri cu sindrom Down și alte dizabilități intelectuale, dar și femei supraviețuitoare de cancer din România și Irlanda vor concura în cadrul unor sesiuni demonstrative speciale.

Gândul participării lui David la proba dedicată tinerilor cu sindrom Down în cadrul Campionatului Național de Bărci Dragon îmi provoacă multă bucurie și mă face să trăiesc emoții variate: neliniște, încredere și entuziasm  deopotrivă. Orice provocare inedită reprezintă pentru David o noua etapă ce îi deschide oportunități de dezvoltare fizică și psihică, dar și de socializare alături de alți tineri.”, povestește mama lui David.

Suntem tare mândri de cele 3 echipe speciale ale clubului care vor concura în fața întregii comunități sportive – instituții oficiale, antrenori, sportivi de performanță. Sperăm ca această probă să reprezinte un pas în plus spre normalitate și spre viziunea pe care noi o avem cu privire la sport – un spațiu deschis tuturor, inclusiv persoanelor vulnerabile, cu diverse nevoi speciale, care pot ajunge să facă performanță.

Planurile noastre de viitor includ organizarea unor competiții de dragon boat și caiac dedicate persoanelor vulnerabile, la nivel național, si în acest sens avem nevoie de suport: din partea sponsorilor, a Federației, a asociațiilor de profil și aparținătorilor.”, explică Marian Baban, președinte Asociația Club Sportiv Nautic Titanii.

Evenimentul se întâmplă la baza nautică din cadrul Complexului Sportiv Național Bascov – Budeasa, iar accesul spectatorilor și susținătorilor în tribune este gratuit.

Barca dragon este o barcă lungă de 12 metri, în care vâslesc 10 sau 20 de persoane, coordonate de un toboșar și ghidate de un cârmaci. Este un sport de echipă care dezvoltă echilibrul, forța, îndemânarea, sincronizarea și atenția distributivă.

În perioada iulie – noiembrie 2023 ACSN Titanii desfășoară un proiect de terapie prin sport adresat persoanelor cu sindrom Down și alte dizabilități intelectuale din București, Ploiești, Giurgiu, dar și alte orașe situate în apropiere. “Și eu pot fi campion?” urmărește să ofere cât mai multor persoane din această categorie defavorizate ocazia de a practica o serie de sporturi nautice relaxante, de a afla informații utile pentru a dezvolta un stil de viață sănătos și de a socializa într-o comunitate cu valori similare.

Proiectul „Și eu pot fi campion?” este derulat de Asociația Club Sportiv Nautic Titanii și finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Despre Asociația Club Sportiv Nautic Titanii

Înființată în anul 2017, ACSN Titanii (Kayak Champions) se adresează în egală măsură copiilor și adulților, sportivi de performanță sau sportivi amatori. Sub îndrumarea unor antrenori calificați, cu experiență internațională, se pot practica mai multe sporturi nautice la nivel de agrement sau competițional. Este vorba despre caiac sprint, disciplina olimpică a acestui sport, dar și caiac polo, caiac de tură, stand up paddle sau dragon boat. 

Unul dintre obiectivele principale ale Asociației este și promovarea sportului la nviel general, inclusiv ca formă de terapie. Programul „Vâslește pentru viață!” se adresează persoanelor vulnerabile (cu dizabilități fizice sau intelectuale, pacienți oncologici, copii din centre de plasament și alte categorii defavorizate) și îi încurajează să practice regulat vâslitul în caiac sau barca dragon.

Clubul a organizat numeroase evenimente sportive printre care primul meci internațional de caiac polo din România susținut în compania echipei Mari Britanii, Turneul internațional de caiac polo București 2019 în compania echipei Israelului, Cupa Titan sau Cupa Danubius. Kayak Challenge Family & Friends este singura competiție de caiac din București dedicată exclusiv sportivilor amatori și include probe family sau pentru căței.

Pentru mai informații, accesați www.kayakchampions.ro.

Despre programul În Stare de Bine

În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.

Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.

În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină.

Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.

Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata