Prepeliță – mesaj tranșant către suporteri: „M-am obișnuit. Fac tot ce pot!”

0

FC Argeș a bifat a treia înfrângere consecutivă seara trecută în meciul cu CFR Cluj, iar suporterii par să fi ajuns la capătul răbdării și îi cer demisia antrenorului Andrei Prepeliță. Tehnicianul echipei din Trivale le-a transmis galeriilor că nu își va da demisia deoarece „nu este un gest de bărbăție”. De asemenea, Prepeliță a spus că nu înțelege reacțiile fanilor FC Argeș și le consideră ciudate.

„M-am obișnuit cu scandările tribunei, nu știu ce doresc de la mine. Sincer, eu i-am respectat, i-am aplaudat, am vorbit frumos despre ei. Sunt și piteștean, am venit acasă. Cred că am avut un lot cu care nu puteam emite pretenții să obținem performanțele pe care le-am obținut. Nu am nimic împotriva scandărilor împotriva mea, dar măcar pe jucători să îi susțină. Unii dintre ei vor să îmi ia mie apărarea, dar nu e nevoie.

CITEȘTE ȘI: „A FĂCUT REZULTATE FANTASTICE!” DAN PETRESCU – SARE ÎN APĂRAREA LUI PREPELIȚĂ!

Și domnul Petrescu câștigă niște campionate la CFR Cluj, este într-o grupă europeană, ceea ce și-au propus… Sunt ciudate aceste scandări, aceste presupuse schimbări de antrenor, în condițiile în care și noi avem nevoie de liniște pentru a lucra.

Eu, sincer, m-am obișnuit. Fac tot ce pot. Dacă conducerea ia vreo decizie mă supun, dar asta ca spectatorii să fie liniștiți eu demisia nu o să mi-o dau, pentru că nu e un gest de bărbăție. Puteam să mi-o dau și anul trecut. Consider că avem de muncă, am știut de la început, când s-au transferat atâția jucători. Se creează omogenitate și echipa arată din ce în ce mai bine”, a spus Andrei Prepeliță

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata