Primăria Pitești și-a făcut arhivă într-un punct termic dezafectat

Anul acesta, Primăria Pitești și-a finalizat arhivarea tuturor documentelor de după 1990, atât în format electronic cât și prin metoda îndosariatului. Lucrarea a fost demarată în urmă cu trei ani, proiectul incluzând și amenajarea unui spațiu de depozitare. Întreaga investiție s-a ridicat la suma de 710 mii lei, bani alocați din bugetul local pentru o lucrare care este catalogată ca drept una de nivel european. Ca și locație, a fost ales un punct termic dezafectat, situat în Piața Rahovei, în suprafață totală de 255 mp din care, pentru spațiul de arhivă au fost folosiți 220 mp. Aici au fost amenajate un număr de 23 de rafturi, pe opt nivele, în care au fost depozitate toate documentele importante ale Primăriei Pitești. Deoarece un număr de 400 de dosare cu documente au fost trimise la o firmă specializată din București pentru a li se aplica un tratament în vederea reabilitării hârtiei care începuse să se deterioreze din cauza mucegaiului, noul sediu al arhivei este prevăzut cu o instalație de ventilare-climatizare pentru a menține documentele într-o bună stare. Suma de 710 mii lei a fost necesară deoarece noua locație a necesitat investiții majore care au constat în: instalații electrice, rețea de apă și canalizare, instalații sanitare, instalații termice, instalații de ventilație, climatizare, instalații stingere incendiu, paratrăsnet, instalații voce-date, sistem antiefracție, precum și alte dotări necesare. Noua arhivă a Primăriei Pitești este prevăzută cu o sală de studiu, calculatoare, imprimantă multifuncțională (copiator, scanner), precum și birouri.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.