Primarul din Dobrești, declarat incompatibil

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate l-au declarat incompatibil pe primarul comunei Dobrești, Irinel Georgescu. Potrivit inspectorilor ANI, edilul șef s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 -10 martie 2011, întrucât a avut, simultan, funcțiile de viceprimar al comunei Dobrești (19 iunie 2008 -23 februarie 2012) și administrator al SC Iris Construct 2008 SRL (19 iunie 2008 – 10 martie 2011). Potrivit aceluiași comunicat remis de ANI„Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Mulți spun că și dacă edilul șef ar rămâne fără funcție n-ar fi nicio pierdere, întrucât la nivel administrativ nu s-a remarcat în niciun fel. În ceea ce privește activitatea politică, Irinel Georgescu și-a câștigat renumele de traseit, sărind dintr-o barcă într-alta în funcție de cum îi dicta interesul. Chiar și acum, când a fost ales în funcție după ce a candidat din partea PDL, Georgescu își păstrează năravurile și face ochi dulci puterii.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.