Programul Noua Casă 2023. Ce modificări au fost aduse?

0

Programul Noua Casă va fi continuat și în 2023, a anunțat Ministerul de Finanțe în urmă cu puțin timp. Pentru al cincisprezecelea an conscutiv, persoanele care vor să își cumpere o locuință nouă pot accesa linia de finanțare de pornind de la 66.500 euro. Bugetul alocat în acest an pentru Programul Noua Casă este de 1,5 miliarde lei.

„Pentru al cincisprezecelea an consecutiv, Ministerul Finanţelor facilitează achiziţia unei locuinţe, alocând un plafon considerabil pentru garantarea creditelor imobiliare în cadrul acestui Program, respectiv 1,5 miliarde de lei. Propunerea de alocare de plafon pentru anul 2023 se bazează pe analiza comportamentului băncilor şi beneficiarilor în anul 2022 şi pe tendinţele pieţei imobiliare şi a creditelor ipotecare previzionate pentru anul 2023”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor, citat de Agerpres. În cadrul programului, finanţarea se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe. Valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 70.000 euro, cu avans solicitat de 5% 119.000 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 euro, cu avans solicitat de 15%.

Preconizările pentru 2023, mult mai optimiste față de 2022

Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ, anul 2022 a fost unul atipic din perspectiva tranzacţiilor imobiliare finanţate prin credite ipotecare, caracterizat de un grad mare de incertitudine, alimentată pe de o parte de criza generată de războiul din Ucraina, iar pe de altă parte de contextul inflaţionist şi de creştere galopantă a indicilor variabili care intră în componenţa structurii de cost a creditelor, care au redus semnificativ cererea. În anul 2023 se aşteaptă ca tranzacţiile din zona imobiliară să fie influenţate de mai mulţi factori. În ipoteza în care contextul geopolitic se va stabiliza, inflaţia se va tempera, iar indicii variabili nu vor mai avea fluctuaţii pozitive, este de aşteptat ca volumul tranzacţiilor finanţate prin credite ipotecare să crească, sens în care se propune alocarea unui plafon total la nivelul anului 2023, care să poată susţine revenirea cererii pe acest segment, subliniază Ministerul Finanţelor. Lansat în 2009 sub numele de Prima Casă, programul guvernamental a adunat până în prezent 330.875 de garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 31,3 miliarde lei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata