PROIECTUL DE BUGET AL ORAȘULUI MIOVENI, PENTRU ANUL 2024, ESTE ÎN CONSULTARE PUBLICĂ! CETĂȚENII SUNT INVITAȚI LA DEZBATERI!

0
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind Transparenţa Decizională în Administraţia Publică şi a Legii nr. 273/2006 privind Finanţele Publice Locale, cu modificările şi completările ulterioare, Primăria oraşului Mioveni invită cetățenii orașului să se implice responsabil în procesul de realizare al unor viitoare investiții locale și zonale la nivelul comunității, asumându-şi rolul de participant activ în definirea și abordarea proiectelor de dezvoltare ale orașului.
Cu această ocazie, vor avea loc întâlniri zonale cu cetăţenii, la care vor participa viceprimarul Ciprian Țurlea, secretarul general al orașului – Ionuț Badea, consilieri locali, personalul de specialitate din cadrul Primăriei, dar şi directori ai instituţiilor subordonate.
Sugestiile şi propunerile celor interesaţi referitoare la aceste proiecte sunt aşteptate la Registratura Primăriei oraşului Mioveni, până la data de 23 ianuarie 2024, de luni până vineri, între orele 08,00 – 16,00, precum şi transmise electronic la relatiipublice_mioveni@ag.e-adm.ro.
Propunerile proiectului program de investiții și a bugetului local pot fi vizualizate şi studiate la adresa de web: www.emioveni.ro .
Program întâlniri zonale:
Sâmbătă, 20 ianuarie 2024, ora 10.00 – Multifuncționala Făgetu;
ora 11.30 – Multifuncționala Colibași;
Duminică, 21 ianuarie 2024, ora 10.30 – Casa de Cultură Racovița;
ora 12.00 – Școala Gimnazială Clucereasa.
Marți, 23 februarie 2024, ora 17.00 – Centrul Cultural Mioveni.
Proiectul de buget va fi supus votului de aprobare al Consiliului Local în şedinţa programată pentru luni, 5 februarie, de la ora 17.00, la Primăria Mioveni.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata