Puși pe treabă! Doi tineri au spart șase case lângă Pitești! Cum au fost descoperiți?

Puși pe treabă! Doi tineri au spart șase case lângă Pitești! Cum au fost descoperiți? În ziua de 28 martie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat (mai multe acte materiale), și au reținut doi bărbați, de 21 de ani, respectiv 26 de ani, ambii din Lunca Corbului.
CITEȘTE ȘI: ACUM! DOUĂ PERSOANE RĂNITE! INCENDIU VIOLENT ÎN TIGVENI!
Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2022- martie 2023, cei doi ar fi sustras mai multe bunuri din șase gospodării din localitatea Lunca Corbului. Valoarea totală a prejudiciului este de aproximativ 50.000 de lei și a fost recuperat în proporție de aproximativ 40%.
În ziua de 28 martie, după administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În cadrul dosarului, sunt cercetate și alte patru persoane, care ar fi achiziționat bunuri de la cei în cauză, deși aveau cunoștință despre faptul că acestea provin din fapte ilicite, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești să analizeze oportunitatea dispunerii de măsuri preventive și față de acestea.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului