Reîncepe reabilitarea Teatrului Aschiuță! Când for fi finalizate lucrările?

0

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru BUGHIU, administratorul public al județului, Marius Cristian PUIU, însoțiți de Roxana STOENESCU – director executiv Direcția Cultură, Turism și Tineret și Carmen MOCANU – director executiv Direcția Economică din cadrul CJ Argeș, au efectuat, împreună cu regizorul Dan TUDOR, noul manager al Teatrului “Alexandru Davila”, o vizită la Teatrul pentru copii și tineret “Așchiuță”.

Sediul acestei clădiri a secției Teatrului “Davila” a intrat deja într-un proces de consolidare și modernizare în zona sălii de spectacole, însă proiectul vizat de conducerea Consiliului Județean Argeș, organism tutelar, este unul mult mai amplu. Este vorba despre un proiect integrat, prin care unele spații care acum sunt închiriate vor reveni secției pentru a asigura zone complementare activității artistice, inclusiv o cafenea sau cofetărie, dar și construirea unor locuințe de serviciu la mansardă.

“Dat fiind faptul că avem o nouă conducere la Teatrul <<Alexandru Davila>> din Pitești, am considerat de cuviință să facem astăzi o vizită de lucru la sediul Teatrului <<Așchiuță>>, secție a Teatrului <<Davila>>, tocmai pentru a ne pune la curent cu tot ceea ce e nou în privința acestui proiect de reabilitare. Suntem în procedură de derulare a unui contract de consultanță. Sper ca până la finalul anului să intrăm în linie dreaptă pentru proiectare și construcție, astfel încât până la finalul mandatului actualei echipe de conducere a Consiliului Județean Argeș, să fie finalizat. Va fi un proiect integrat, care pe lângă sala de spectacole va pune în valoare și alte spații cu dedicație pentru copii. Ne gândim la o cofetărie, la săli de activități interactive, tocmai pentru ca acest teatru să fie atractiv și pentru părinți și pentru copii. Pe de altă parte, în mansardă ne dorim să amenajăm cel puțin două apartamente de serviciu, fie pentru personalul artistic colaborator, fie pentru personalul medical care lucrează în spitalele din subordinea Consiliului Județean. Acest proiect de la Teatrul Așchiuță este unul drag nouă, pentru că dincolo de punerea în valoare a actului artistic, ne-am propus să investim și în partea de logistică și infrastructură care țin de cultură” – Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

“Teatrul de păpuși este dintotdeauna cel mai profitabil, pentru că se poate face cu mai mare ușurință cooptarea copiilor. Ei au nevoie de legătura cu joaca și cu jocul pe care o reprezintă, de fapt, această secție, păpușeria. Este o ramură foarte grea, dar oferă și unele dintre cele mai frumoase spectacole. De aceea, năzuim să avem și noi o sală frumoasă, de care să ne bucurăm cu toții. Mi se pare foarte generoasă această atitudine a Consiliului Județean de a susține modernizarea Teatrului <<Așchiuță>>, că această conducere are timp să lase un gând și pentru copiii noștri. Acest teatru, la fel ca și Teatrul <<Davila>>, fiind subvenționat de Consiliului Județean, aparțin piteștenilor și argeșenilor. Cred că aceste locuri pot deveni locuri de întâlnire, cred că Teatrul Davila poate deveni casa argeșenilor. Un obiectiv foarte important pe care mi l-am propus la venirea mea aici este să ne adresăm frecvent întregului județ. Toate orașele și comunele care au săli vor beneficia de acest aport cultural, de piesele de teatru produse de <<Teatrul Davila>>” – Dan TUDOR, manager Teatrul “Alexandru Davila”

Conform unui deviz din toamnă, lucrările sunt evaluate la 13 milioane de lei, însă acesta va fi actualizat având în vedere creșterile de prețuri. Administratorul public al județului, Marius Cristian PUIU, a subliniat însă că există o serie de surse de finanțare pentru proiect și s-a arătat încrezător că până la finalul anului ar putea fi finalizate procedurile de licitație. La finalul lucrărilor, capacitatea sălii de spectacole a teatrului “Așchiuță” va crește la aproximativ 120 de locuri.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata