S-a rupt alianța PNL-USR la Câmpulung! Acuzații grave între primar și fostul vice!

0

Nicolae Zaharia, viceprimarul municipiului Câmpulung, și-a dat demisia din funcție în această seară la sfârșitul ședinței de Consiliu Local. Liberalul susține că această decizie a fost așteptată de unele persoane, dar după încălcarea protocolului încheiat imediat după alegeri Zaharia a ales să plece din a doua funcție din Primăria Câmpulung și să se întoarcă la catedră.

„Vreau să fac și eu o informare către Consiliul Local, așteptată de anumite persoane, dar este o decizie a mea, evident, și anume că de mâine îmi prezint demisia din funcția de viceprimarși mă întorc la catedră. Nu este o conferință de presă, dar trebuia să informez Consiliul Local. Dacă apare o întrebare de ce? Cauza este încălcarea protocolului de către doamna primar prin acea dispoziție prin care mi-au fost retrase atribuțiile. Atât timp cât acele atribuții nu au mai fost, de la momentul respectiv și până acum, am crezut că lucrurile se vor reglement, nu s-au reglementat și atunci este bine ca să nu fim într-o stare tensionată, să nu ne punem poale în cap și să ne vedem fiecare de treaba noastră” a argumentat Zaharia.

Ulterior, Elena Lasconi, edilul municipiului Câmpulung a spus că protoclul este unul inexistent, iar pe parcursul ședinței a criticat dur atitudinea fostului vice, deși de ceva luni i-a retras o mare parte din atribuții.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata