Salarii mai mari şi angajări masive în rândul poliţiştilor!

Începând cu 1 februarie 2018, peste 28.000 de polițiști vor beneficia de majorări salariale. MAI va asigura o majorare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la 5 % la 10%: „Aceste majorări vin pentru stimularea unor polițiști care desfășoară activități deosebite și care sunt similare cu cele de poliție judiciară” – se mai arată în comunicatul MAI.

Dintre cei peste 28.000 de polițiști, fac parte, spre exemplu, polițiștii de la acțiuni speciale şi poliţiştii cu atribuţii pentru cercetarea la fața locului: judiciariști, criminaliști, pirotehniști, conductori câini, etc.

În plus, începând cu anul 2018, se acordă o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere de 5% pentru poliţiştii care asigură paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor, reţinuţilor, arestaţilor preventiv, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii.

Aceste majorări vin pentru stimularea unor polițiști care desfășoară activități deosebite și care sunt similare cu cele de poliție judiciară. 

Pe măsură ce vor fi încadrați mai mulți polițiști în sistem se vor asigura resursele de personal necesare pentru asigurarea în bune condiții a permanenței serviciului polițienesc. Conform strategiei MAI pentru reducerea deficitului de personal:

– în anul 2017 au intrat în sistem 6.629 de oameni: 3.477 din sursă externă (din care 3.211 agenți/subofițeri în primăvara anului 2017), 1.080 agenți/subofițeri reprezentând promoția școlilor din luna iulie, 565 ofițeri din Academia de Poliție, respectiv 1.507 agenți/subofițeri, reprezentând promoția școlilor de agenți și subofițeri din luna decembrie.

– în anul 2018 vor intra în sistem peste 7.000 de oameni: 1.800 din sursă externă în luna mai, 700 ofițeri Academia de Poliție promoția iunie 2018, 2.438 agenți/subofițeri școli promoția iulie 2018,2.880 agenți/subofițeri școli promoția noiembrie 2018.

De asemenea, la nivelul conducerii MAI s-a reevaluat modul de acordare a sporului pentru lucrări de excepție și misiuni speciale, ocazie cu care 50 de indicatori reprezentând 50% din salariul de bază conform legii, destinați conducerii ministerului au fost redistribuiți către angajați cu funcții de execuție din zona operativă a Poliției, Jandarmeriei și Poliției de Frontieră.  

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.