ULTIMĂ
ORĂ

Scandal în curtea unei bisericii! A sărit cu bâta la enoriașii veniți la slujbă!

Nemulțumit că nu a primit de pomană în timpul slujbei de duminică, un bărbat a pornit un scandal monstru în cursul dimineții de ieri în curtea bisericii din Mărăcineni. Din primele informații, se pare că bărbatul, cunoscut în zonă pentru că a apela des la mila enoriașilor, și-a continuat obiceiul de a cere bani și mâncare, dar în momentul în care a fost gonit de oamenii care participau la slujbă a început să înjure și să se certe cu cei prezenți. Numai că, la un moment dat, situația a scăpat de sub control și cerșetorul a pus mâna pe un par și a început să spargă farurile și stopurile.

Atunci, oamenii au sunat imediat la poliție și la fața locului au venit doi agenți care l-au imobilizat și l-au dus la secție. După audieri, scandalagiul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, și au reținut un bărbat de 65 de ani, din Budeasa.

Din cercetări s-a stabilit că, în dimineața zilei de 11 iulie a.c., în jurul orei 09.30, bărbatul ar fi spart farurile și stopurile unui autoturism parcat în fața unui lăcaș de cult de pe raza localității Mărăcineni.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive” potrivit IPJ Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.