Elevă lovită cu bestialitate! Filmul bătăii – postat pe Facebook!

0

O elevă de la o școală din comuna Dobrești a fost filmată în timp ce este bătută cu bestialitate de un coleg! Scenele violente au fost filmate de colegi, în urmă cu câteva zile, iar pe imagini se poate observa cum totul a fost premeditat, având în vedere că cel care filmează şi colegii săi aşteaptă pe holul şcolii, la intrarea într-o clasă, ca un elev să ajungă şi să intre în clasă pentru a bate o fată. La un moment dat, elevul intră în clasă, iar colegii lui intră după el. Băiatul se duce direct la fată şi încearcă să o lovească cu pumnul în faţă, însă eleva s-a ferit, moment în care a alunecat pe podeaua udă şi a căzut. Elevul a sărit apoi peste ea şi a început să o lovească. În acelaşi timp, ceilalţi copii se bucură că fata este bătută, râd şi chiar aplaudă.

A fost deschis dosar penal

„Polițiștii argeșeni desfășoară verificări cu privire la o stare conflictuală petrecută la o unitate de învățământ de pe raza localității Dobrești. Din verificări s-a stabilit că starea conflictuală s-ar fi petrecut în data de 4 martie a.c., în pauză, între un băiat de clasa a VI-a și o fată din clasa a VII-a, elevi ai respectivei unități de învățământ. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe. Totodată, situația este monitorizată de  polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Argeș, care au planificat desfăsurarea de activități preventive cu elevii unității școlare, în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului Scolar Județean Argeș”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata