Schumacher despre vechea dragoste a lui Croitoru: „Au făcut performanță într-un oraș mic!”

0

FC Argeș va întâlni duminică FC Botoșani, echipa antrenată de Marius Croitoru timp de cinci ani, iar Constantin Schumacher, tehnicianul principal din acte al clubului din Trivale a declarat că Croitoru își dorește enorm ca alb-violeții să iasă învingători. Deși a făcut o performanță remarcabilă cu moldovenii, Croitoru face tot posibilul pentru ca elevii săi să se distanțeze de primul loc de baraj.

„A antrenat acolo, a fost cinci ani la o echipă, i-a dus în Cupele Europene, au făcut performanță într-un oraș mic și cred că pentru el este o mândrie că a antrenat acolo și, din punctul meu de vedere, își dorește enorm ca FC Argeș să fie cea care va ieși victorioasă” a declarat Schumacher.

CITEȘTE ȘI: HALUCINANT! BUGETUL COMUNEI BASCOV – RESPINS DE FINANȚE!

Duelul din Trivale găsește cele două echipe foarte aproape de zona minată a clasamentului, punctele puse în joc fiind o importantă gură de oxigen pentru cele două combatante. Piteștenii au început acest miniretur de campionat cu o remiză, 1-1, în deplasarea de la Ploiești, cu Chindia Târgoviște, în timp ce moldovenii au debutat cu dreptul, învingând la limită, 1-0, pe propriul teren, pe Universitatea Craiova, una dintre formațiile cu pretenții la titlu. După 22 de etape jucate, FC Argeș ocupă locul 11, cu 24 de puncte, iar FC Botoșani se situează pe locul 12, cu același număr de puncte. Ambele sunt la doar două puncte peste primul loc de baraj, ocupat de Chindia Târgoviște, și la doar patru lungimi distanță de primul loc retrogradabil, ocupat de UTA. În tur, echipa noastră a plecat cu un punct din Moldova, după o remiză albă. În partida de duminică, FC Argeș are doar varianta victoriei pentru a se distanța de zona fierbinte a ierarhiei.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata