Şcoala de Fotbal „Dani Coman“, campioană naţională!!!

Mihăiţă Ianovschi este noul Federer!
Mai rar s-a văzut un asemenea scor, 6 – 0, într-o finală a campionatului naţional de juniori, cu care Şcoala de Fotbal „Dani Coman“ a învins pe Sporting Roşiorii de Vede! Cu o zi înainte, în semifinala Şcoala de Fotbal „Dani Coman“ – SCM Bacău, echipa lui Mihăiţă Ianovschi a învins tot cu 6 – 0, oamenii de fotbal, specialiştii care au fost prezenţi la semifinale şi finală, i-au spus tânărului antrenor Mihăiţă Ianovschi, „Federer“, pentru că bate cu scoruri de tenis, 6 – 0, 6 – 0!
Atacantul Simion a înscris patru goluri!
Meciul n-a avut, practic, istorie. În prima repriză Şcoala „Dani Coman“ înscrisese deja patru goluri. „Eroul“ echipei argeşene a fost atacantul Simion, care a înscris patru goluri! Celelalte două goluri au fost marcate de Iamandi şi Popescu. Pe lângă titlul de campioni, jucătorii lui Mihăiţă Ianovschi au luat şi celelalte trofee acordate: cel de golgheter, de cel mai bun portar şi de cel mai tehnic jucător. Cel mai bun portar a fost declarat Alexandru Oprea, pentru cel mai tehnic jucător a fost premiat Ciprian Biceanu, iar Simion a primit titlul de golgheter.
Patronul i-a felicitat pe jucători şi antrenori
Aflat în cantonament cu Rapid în Scoţia, Dănuţ Coman, patronul Şcolii de Fotbal care îi poartă numele, a sunat în timpul meciu­lui de mai multe ori pentru a fi la curent cu desfăşurarea partidei. Prima dată a sunat după minutul 20 când scorul era deja 2 – 0 pentru echipa lui. Apoi, la pauză, când scorul era 4 – 0, Dani Coman  s-a liniştit, iar la final i-a felicitat bucuros pe jucători şi pe antrenori.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.