Simona Bucura Oprescu: „Au fost lansate în consultare publică două ghiduri pentru investiții în managementul apei potabile și managementul apei uzate!”

Au fost lansate în consultare publică două ghiduri pentru investiții în managementul apei potabile și managementul apei uzate!Acestea sunt incluse în Componenta Managementul Apei din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primul ghid de finanțare are în vedere extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți, iar al doilea ghid vizează investiții în colectarea apelor uzate în aglomerările mai mici de 2.000 de locuitori echivalenți din arii naturale protejate.
Activitățile finanțate în cadrul primei investiții au în vedere extinderea retelelor de distributie a apei existente, precum și extinderea retelelor de apă uzată împreună cu reabilitarea rețelelor de apă uzată existente pentru reducerea nivelului de infiltrații.
Criteriile de selecție pentru proiectele depuse sunt: aglomerări care au sau vor avea stații de epurare a apelor uzate, gradul de conectare a populației la canalizare/stații de epurare, aglomerări prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene, complementaritatea cu alte investiții și nivelul de maturitate al proiectelor, în funcție de ultima documentație elaborată/obținută până la depunerea proiectului.
În cazul celei de-a doua investiții, activitățile finanțate sunt: înființarea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, înființarea sistemelor publice inteligente alternative pentru procesarea apelor uzate, înființarea sistemelor centralizate de colectare a apelor uzate, înființarea sistemelor de distribuție a alimentării cu apă.
Criteriile de selecție în funcție de care vor fi punctate proiectele depuse sunt: cel puțin 50% din populația care beneficiază de sistemul de gestiune a apei uzate și/sau alimentare cu apă se regăsește pe teritoriul unei arii protejate, gradul de acoperire a populației cu sisteme de gestiune a apei uzate, nivelul de maturitate al proiectelor, în funcție de ultima documentație elaborată/obținută până la depunerea proiectului.
Detalii despre aceste două programe puteți obține accesând link-ul http://pnrr.mmap.ro/ghiduri/

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.