Simona Bucura Oprescu: „Bani prin PNRR pentru containere digitalizate de #colectare selectivă a deșeurilor!”

0
În perioada 15 septembrie – 14 noiembrie 2022, unitățile administrativ-teritoriale vor putea depune la Ministerul Mediului cereri de finanțare pentru dotarea orașelor cu insule #ecologice digitalizate.
Este vorba despre ansambluri de containere unde se pot colecta separat hârtie și carton, #deșeuri de plastic și metal, deșeuri de sticlă, deșeuri biodegradabile și deșeuri reziduale.
Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost unitar eligibil, după cum urmează (fără TVA):
  • Insule supraterane încasetate cu containere – 10.000 euro/insulă;
  • Insule supraterane cu containere individuale – 19.000 euro/insulă;
  • Insule subterane cu containere individuale – 50.000 euro/insulă.
Un beneficiar poate să depună mai multe cereri de finanțare, dar acestea, însumate, nu pot depăși 15 milioane de euro.
Alocarea financiară pentru construirea de insule ecologice digitalizate este de 260.130.000 de euro, bani care vor fi împărțiți astfel:
  • 48.130.000 de euro pentru insule supraterane încasetate cu containere de 1.1 metri cubi (aprox. 4.814 insule ecologice digitalizate);
  • 143.200.000 de euro pentru insule supraterane cu containere individuale (aprox. 7.564 insule ecologice digitalizate);
  • 68.800.000 de euro pentru insule subterane cu containere individuale (aprox. 1.376 insule ecologice digitalizate).
Cheltuielile eligibile pentru unităţile administrativ-teritoriale sunt cele legate de achiziţia insulelor ecologice, cele de informare, pentru a pregăti populaţia cum să le utilizeze, precum şi punerea în funcţiune a containerelor, împreună cu sistemele de citire a informaţiilor de pe card, baza de date, instalarea acestor sisteme.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata