Simona Bucura Oprescu: „Conferința Municipală a PSD Câmpulung trebuie să ofere un nou început pentru PSD în prima capitală a Țării Românești.”

0

Secretarul General al PSD Argeș, deputatul Simona Bucura Oprescu, președinte interimar al organizației PSD Câmpulung, a urmărit pas cu pas reconstrucția organizației municipale care și-a ales noua conducere. Deputatul argeșean a criticat constant modul în care actuala administrație a Muscelului și, în mod special, primărița Elena Lasconi conduc municipiul folosind „o poleială de comunicare” în loc să facă administrație reală în folosul comunității și a oamenilor.

În opinia sa, comunitatea este mai presus de politică și câmpulungenilor trebuie să li se redea speranța, iar acest lucru se realizează doar cu soluții concrete pentru oameni și făcând front comun cu decidenții naționali. Noua echipă aleasă sâmbătă, 11 martie, la PSD Câmpulung are ca principal obiectiv bunăstarea comunității cu atât mai mult cu cât „la Câmpulung constatăm că administrația livrează doar Incompetență, minciună, scandal.”

„Suntem obligați să le aducem câmpulungenilor speranță și soluții!”

„Conferința Municipală a PSD Câmpulung trebuie să ofere un nou început pentru PSD în prima capitală a Țării Românești. Am încercat reconstrucția organizației om cu om, am încercat să luăm bun ce a fost în trecut, dar și să deschidem organizația spre idei și oameni noi.

Oamenii sunt mai presus de politică! Comunitatea e mai presus de politică, iar prin administrație se conduce comunitatea. La Câmpulung constatăm că administrația livrează doar Incompetență, minciună, scandal. Toate acestea, împachetate frumos într-o poleială de comunicare. Și din acest motiv suntem obligați să le aducem câmpulungenilor speranță și soluții. Iar acestea nu pot fi găsite decât ascultând cu mare atenție vocea câmpulungenilor, identificând soluții la cheie și mobilizând decidenți județeni și naționali pentru cauza capitalei de suflet a muscelenilor. Ne angajăm ca împreună să redăm măreția Câmpulungului!” a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu, secretar general al PSD Argeș

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata